Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri

Cand am cumparat cartea aceasta, citisem despre autoare ca este un caz special, diagnosticata cu schizofrenie, insa neconfirmata prin analizele medicale psihiatrice ulterioare. Curiozitatea de a citi ceva scris de un pacient banuit de schizofrenie si care mai si scrie despre propria sa experienta halucinanta traita intre 2 lumi, una reala, una inchipuita, a fost mare. Cartea nu m-a dezamagit; nu este o carte usor de citit, insa e o carte care te pune pe ganduri si iti lasa intrebari in minte mult timp dupa ce ai citit-o.

Pe scurt, cartea arata o batalie de 3 ani cu o boala mentala asociata cu schizofrenia a personajului pricipal Deborah Blau, o tanara inteligenta si talentata, cu inclinatii artistice. Ea isi contruieste un “make- believe land”, un taram de basm inchipuit, Yr, ca forma de refugiu fata de o realitate cruda si confuza. La 5 ani, Deborah a suferit o operatie de extirpare a unei tumori la ovare, o experienta extrem de traumatizanta care s-a tradus pentru ea in durere fizica si rusine, umilinta fata de un prodeu medical invaziv, prezentat de medic ca un fleac, nedureros, insa descoperit a fi exact invers. Copil fiind, si-a pus toata increderea intr-un adult, si s-a trezit mintita si tratata cu nepasare. Apoi, de-a lungul copilariei, mai trebuie sa sufere si cateva experiente anti-semite, care o arunca  intr-o realitate pe care incepe sa si-o creeze ca mijloc de auto-protectie.

Cand l-a creat mental pentru prima oara, tinutul Yr era magic, minunat, un rai reconfortant in care isi gasea refugiul si linistea, insa cu timpul, zeii de pe acest taram devin niste tirani si dictatori care ii controleaza fiecare gand, gest, cuvant. Cartea arata toti cei trei ani de lupta a lui Deborah cu boala mentala, din perspectiva personala si extrem de reala a pacientului, Joanne Greenberg descriindu-si propriul suplicil pe care l-a trait in toti cei trei ani.

Parintii lui Deborah sunt sfasiati intre dragostea pentru fiica lor si rusinea indusa de stigmatul bolii psihice. Cu toate acestea, gasesc suficienta putere in inima lor sa o sustina pe Deborah in continuarea tratamentului, chiar si atunci cand sunt foarte putine sanse de reusita, ba chiar se inregistreaza o adancire  a bolii. Deborah se lupta cu vina si resentimentul dezamagirii parintilor, in timp ce sora ei mai tanara, Suzy, incearca sa accepte frustrarea de a avea intreaga viata construita in jurul bolii lui Deborah.

Salvarea lui Deborah si practic invingerea bolii sta in psihoterapeuta vizionara Fried, care incearca si pe parcursul celor 3 ani si reuseste sa-i castige increderea pacientei si sa-i insufle curajul si hotararea de a lupta cu boala. Scopul ei, acela de a o pune pe Deborah sa aleaga intre realitatea de pe Pamant cu lipsurile si problemele inerente si fantomele de pe Yr confuze, dureroase si inconsecvente are ca beneficiu final aducerea pacientului la propria concluzie ca un dusman real palpabil de la care sa stii la ce sa te astepti si cum sa lupti e mai bun decat unul imaginar, ireal, imprevizibil si inconsecvent.

Un gand care mi-a ramas in minte de cand am terminat de citit cartea e acela ca granita intre realitate si vis, nebunie si sanatate mentala, este extrem de fina; scaparea cea mai usoara si la indemana este intotdeauna, bineinteles, visul, insa uneori ajungi sa regreti acest refugiu. Un alt gand este acela ca intotdeauna idealizezi ceea ce nu ai, ceea ce nu stii cum este de fapt in realitate. Odata ce ajungi sa traiesti si sa simti acel lucru la care doar visai nu mai e la fel de ideal pe cum il vedeai pe timpul cand doar visai la el.